Aici răspundem

Toate răspunsurile,
într-un singur loc

Înscriere, abonamente, program, profesori, instrumente și multe altele — tot ce trebuie să știi despre VOLTAJ Academy înainte să ne suni sau să treci pe la noi.

Basist VOLTAJ Academy sărind cu chitara bass
01

Înscriere & start

1Cum mă înscriu la VOLTAJ Academy?+

Înscrierea se face completând formularul de înscriere de pe site. Odată ce înscrierea este procesată în sistem, un reprezentant al recepției sediului școlii din orașul selectat te va contacta telefonic pentru a stabili împreună toate detaliile.

2Pot veni la o lecție de probă înainte să mă decid?+

Da. Poți programa o ședință de probă folosind formularul de înscriere. Procesul este identic cu cel explicat la întrebarea anterioară.

3De la ce vârstă pot începe copiii studiul muzicii?+

La VOLTAJ Academy recomandăm ca vârsta minimă împlinită la data înscrierii să fie de 6 ani. Cursurile sunt individuale, durează 50 de minute și pentru copii cu vârste mai mici, concentrarea și păstrarea atenției pe toată durata cursului devin dificile.

4Primiți și adulți? Există o limită superioară de vârstă?+

Nu există limită superioară de vârstă. Muzica trebuie să facă parte din viața oricui, indiferent de vârstă și nivel de pregătire.

5Am nevoie de experiență muzicală anterioară pentru a mă înscrie?+

Programele de predare ale trainerilor noștri sunt adaptate fiecărui cursant în parte, indiferent de nivelul de pregătire. Cursurile noastre se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați.

6Ce cursuri/instrumente aveți disponibile?+

La VOLTAJ Academy îți propunem cursuri de:

  • Canto
  • Pian
  • Chitară
  • Bass
  • Tobe / Percuție
  • Cor
  • Training de Trupe
  • Instrumente de suflat
  • Teorie muzicală și Solfegiu
  • Actorie și Mișcare Scenică
  • Dans
  • Folclor și instrumente etnice
7Pot studia mai multe instrumente simultan?+

Se pot studia mai multe instrumente simultan. Cu toate astea, regulamentul intern nu permite studiul a două instrumente în cadrul unui singur abonament.

8Cum îmi dau seama dacă mi se potrivește cursul pe care l-am ales?+

Fiecare instrument are „magia" sa. Dacă după câteva ședințe constați că studiul îți provoacă disconfort, că sonoritatea instrumentului ales nu te face să vibrezi sau că pur și simplu nu simți nevoia să cânți la el zilnic, atunci poate că nu ai făcut alegerea potrivită. Altfel, pentru fiecare instrument în parte sunt necesare deprinderi care, prin studiu și îndrumare corectă, se pot însuși.

9Există o audiție/testare inițială?+

La cursurile de Canto, prima ședință conține o parte de testare a aptitudinilor muzicale. Dacă în urma acestei testări, trainerul decide că ai tot ce-ți trebuie pentru a continua studiul, se merge mai departe și ora se consideră ca fiind prima din abonamentul achiziționat. În caz contrar, va fi taxată doar ședința individuală de testare. În cazul instrumentelor, recomandăm achiziționarea și parcurgerea a cel puțin 1 Abonament Standard (4 ședințe). În acest caz, procesul de testare durează ceva mai mult și nu poate fi relevantă experiența avută într-o singură ședință.

02

Pachete, prețuri & plată

10Care sunt opțiunile de pachete și prețurile pentru cursuri?+

Cursurile noastre sunt structurate în Pachete: Standard sau Intensiv (4 sau 8 ședințe) și sunt tarifate astfel:

  • Pachet Standard Luni–Vineri (4 ședințe, câte 1 / săptămână) — 560 RON (140 RON / ședință)
  • Pachet Intensiv Luni–Vineri (8 ședințe, câte 2 / săptămână) — 1040 RON (130 RON / ședință)
  • Pachet Standard — Sâmbătă (4 ședințe, câte 1 / săptămână) — 600 RON (150 RON / ședință)
  • Pachet Intensiv — Sâmbătă (8 ședințe, câte 2 / săptămână) — 1120 RON (140 RON / ședință)
  • Pachet de Grup (Trupă / Cor / Actorie / Dans) (4 ședințe, câte 1 / săptămână) — 300 RON (75 RON / ședință)
11Care este diferența dintre pachetul Standard și Intensiv?+

Pachetul Standard include 4 ședințe, câte 1 pe săptămână. Pachetul Intensiv include 8 ședințe, câte 2 / săptămână. Ambele au tarife diferite în funcție de zilele săptămânii alese, așa cum este detaliat la întrebarea anterioară.

12Cum se face plata (online, cash, rate)?+

Plata abonamentului curent se realizează în avans, la ultima ședință din abonamentul anterior sau la data înscrierii. Modalitățile de plată acceptate sunt online, prin ordin de plată sau Cash / Card la recepția școlii.

13Când trebuie plătit abonamentul (înainte, după, lunar)?+

Plata se face în avans, la ultima ședință din abonamentul în curs. Pentru abonamentele noi, plata se face la data înscrierii, sau înainte de începerea efectivă a cursurilor.

14Există reduceri pentru familii (mai mulți copii) sau dacă iau mai multe instrumente?+

Răspuns în curs de confirmare — te rugăm să întrebi recepția pentru situația ta.

15Pot plăti în rate sau doar în avans?+

Plata trebuie realizată integral, în avans.

16Există un contract/angajament pe o perioadă minimă?+

La înscriere se semnează un contract de client, în care sunt stipulate atât Regulamentul de Ordine Interioară, cât și Acordul de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal, conform legislației GDPR în vigoare.

17Durează mai mult de 50 de minute o lecție?+

Cursurile individuale durează 50 de minute. Cursurile de grup, în funcție de numărul de cursanți și natura cursului, pot ajunge până la 70 de minute.

03

Programare & anulări

18Cum funcționează programarea lecțiilor?+

Înscrierea prin Formularul de Înscriere de pe site este înregistrată în sistem, iar un reprezentant al școlii / sediului selectate te va suna pentru a stabili împreună detaliile. Acesta va ține cont de preferințele tale de program (zi și slot orar) și va verifica disponibilitatea trainerilor noștri. În caz că nu există disponibilitate în perioada aleasă de tine, îți va propune variante care să îți facă participarea la cursuri cât mai lejeră. Ziua și slotul orar alese vor rămâne valabile în mod recurent pe toată durata colaborării cu VOLTAJ Academy.

19Pot alege ziua și ora pentru lecții?+

Poți oferi reprezentantului recepției sugestiile tale, dar programarea efectivă se va face în funcție de disponibilitatea trainer-ului/sălii de curs.

20Ce se întâmplă dacă trebuie să anulez o lecție?+

O ședință se poate anula numai prin notificarea recepției cu cel puțin 24 de ore înainte de programare. Anularea unei ședințe în ziua programării atrage după sine obligativitatea plății acestei ședințe, ea nemaiputând fi recuperată.

21Cu cât timp înainte trebuie să anunț dacă vreau să reprogramez o lecție?+

Reprogramarea se poate realiza cu notificarea recepției cu cel puțin 24 de ore înainte de programare. Reprogramarea poate fi făcută doar în perioada de valabilitate a abonamentului în curs și nu se poate reporta.

22Pierd lecția dacă anunț în ultima clipă?+

Din păcate, da. Orice modificare a programului intervenită cu mai puțin de 24 de ore înainte de programare duce la contorizarea ședinței ca fiind efectuată, ea nemaiputând fi recuperată ulterior.

23Ce se întâmplă dacă profesorul nu poate veni la lecție?+

În cazul în care profesorul nu poate veni la lecție, acesta va propune un profesor înlocuitor care să susțină cursul în lipsa sa. În cazul în care cursantul refuză participarea la curs în această situație, ședința se va putea recupera la o dată viitoare, fără termen de expirare.

24Cum funcționează reprogramările în vacanțe/sărbători?+

Răspuns în curs de confirmare — te rugăm să întrebi recepția pentru situația ta.

25Câte absențe/anulări consecutive sunt permise fără să pierd locul?+

Considerăm că neprezentarea la mai mult de 2 ședințe consecutive din abonament, fără notificare și fără justificare înseamnă o nerespectare a procesului educațional pe care îl oferim, și astfel ne exercităm dreptul de a elibera slotul orar rezervat pentru programări viitoare.

04

Profesori & metodologie

26Cine sunt profesorii de la VOLTAJ Academy?+

Trainerii VOLTAJ Academy sunt artiști activi în industria muzicală, cu programe și metode de predare adaptate tuturor nivelelor de pregătire. Fie că instruiesc începători, fie că oferă noțiuni avansate unor muzicieni în plină dezvoltare, profesorii noștri se remarcă prin eficiență în educație. Obiectivul nostru este să facem drumul de la sala de curs către marile scene cât mai scurt.

27Pot alege profesorul cu care vreau să studiez?+

Sigur! Poți alege profesorul și nu doar atât, ci poți solicita și transferul la alt profesor în cazul în care, după un timp, ajungi la concluzia că nu există chimia necesară.

28Cum sunt structurate lecțiile? Există un curriculum?+

Metoda de predare și curriculum lecțiilor sunt adaptate pentru fiecare cursant în parte. Ca o structură generală, în fiecare ședință, fie că este vorba de studiul vocal sau instrumental, fie că vorbim despre un curs de Training al Trupei, ora începe cu noțiuni de teoria muzicii, cu încălzire și exerciții tehnice, după care se trece la studiul unor piese, formarea repertoriului și îmbunătățirea interpretării.

29Cât de repede voi învăța să cânt/ce progrese pot aștepta?+

Obiectivul nostru este să facem drumul de la sala de curs la marile scene cât mai scurt. Cât de scurt? Asta depinde doar de dorința ta de a evolua, capacitatea de muncă și concentrare și, poate cel mai important factor, studiul individual acasă!

30Cum primesc feedback de la profesor între lecții?+

La finalul fiecărei ședințe profesorul oferă feedback-ul sincer legat de evoluția ta sau a copilului tău. Ne dorim ca dezvoltarea muzicală să fie una sănătoasă și reală, motiv pentru care preferăm să nu amăgim persoanele care nu au capacitatea necesară de a atinge performanțe înalte și să nu-i menajăm pe cei talentați și cu potențial de creștere.

05

Echipament & instrumente

33Am nevoie de instrument acasă?+

Studiul individual acasă este esențial în dezvoltarea ta ca artist. Și nu doar atât! Noi credem că muzica trebuie să facă parte din viața oricui, indiferent dacă e doar un hobby sau un plan de carieră. A avea un instrument muzical acasă nu dezvoltă doar abilitățile muzicale. Poate influența modul în care gândești, relaționezi și înțelegi lumea din jur.

34Când ar trebui să îmi cumpăr un instrument propriu?+

Când realizezi că progresul tău este ținut în loc de faptul că ședințele de curs nu sunt suficiente, atunci e momentul să continui studiul și acasă!

35Mă puteți sfătui ce instrument să cumpăr și de unde?+

Fiecare profesor este un bun cunoscător al instrumentului predat și poate oferi sfaturi legate de achiziționarea instrumentului potrivit. Mai mult decât atât, partenerii noștri pot oferi discount-uri la achiziția de echipamente muzicale în baza colaborării tale cu VOLTAJ Academy.

36Sunt instrumente disponibile în timpul lecțiilor la academie?+

Toate sălile de curs sunt echipate complet cu instrumentele și echipamentele de sunet necesare desfășurării cursurilor în cele mai bune condiții. Nu va trebui niciodată să vii cu pianul de acasă, cu setul de tobe sau cu sistemul de sunet. Ți-ai uitat chitara sau bass-ul? Nicio problemă. Îți putem pune la dispoziție instrumentul pentru a putea susține ora de curs. Dar numai în caz excepțional. Chitariștii, bass-iștii trebuie să aibă propriul instrument pentru că în timp se formează o legătură importantă între instrumentist și instrumentul său. Interpreții la instrumente de suflat trebuie obligatoriu să aibă instrument propriu din motive de igienă.

37Ce echipament îmi trebuie pentru prima ședință (dacă e cazul)?+

Pentru prima lecție nu ai nevoie de nimic. Profesorul îți va spune la finalul ședinței ce tip de instrument ți se potrivește și îți va face recomandările tehnice necesare.

06

Format lecții (online vs. fizic)

38Sunt lecțiile online sau fizic?+

Cursurile se susțin fizic, și doar în cazuri excepționale online.

39Pot alterna între lecții online și fizice?+

Nu încurajăm cursurile online. Deși dotările tehnice ne permit să susținem aceste cursuri în cele mai bune condiții, prezența fizică la cursuri este de dorit. Sunt noțiuni care nu se pot transmite online și necesită prezența fizică în sala de curs, alături de trainer.

40Funcționează la fel de bine lecțiile online ca cele fizice?+

Din punct de vedere tehnic, da. Din punct de vedere al modului de predare/învățare, prezența fizică este de dorit.

41Unde se țin lecțiile fizice (adrese sedii București și Cluj)?+

VOLTAJ Academy are 3 sedii, 2 în București și 1 în Cluj-Napoca:

  • VOLTAJ Academy Central (București) — str. Pictor Ion Andreescu nr. 3, sector 2
  • VOLTAJ Academy Nord (București) — str. Oltețului nr. 30, sector 2 (în Complexul Studențesc „Tei")
  • VOLTAJ Academy Cluj-Napoca — str. Septimiu Albini nr. 108
07

Progres & performanță

42Oferim certificate sau diplome la finalizarea cursurilor?+

Nu oferim certificări sau diplome. Nu credem în „finalizarea cursurilor". Un artist are constant nevoia de studiu, de perfecționare și evoluție muzicală. Cursurile la VOLTAJ Academy se termină doar în momentul în care consideri că ce știi îți este suficient.

43Participăm la examene/concursuri?+

La VOLTAJ Academy încurajăm participarea la festivaluri și concursuri muzicale.

44Organizați concerte/recitaluri pentru elevi?+

VOLTAJ Academy organizează numeroase evenimente la care participă cursanții noștri. În fiecare an organizăm două maratoane muzicale care se întind pe una sau două zile, și anume Spectacolul de Vară și Spectacolul de Iarnă ale Școlii. În fiecare lună, artiștii noștri au ocazia de a cânta pe scena emblematică a Hard Rock Cafe București, în cadrul unui eveniment lunar numit „Serile VOLTAJ Academy la Hard Rock Cafe". Suntem prezenți cu trupele noastre în turneele trupei VOLTAJ și în deschiderea marilor concerte de la Sala Palatului sau Sala Polivalentă.

45Cum pot urca pe scenă/când am prima reprezentație publică?+

Ca să poți urca pe scenă, trainer-ul tău trebuie să te propună echipei de organizare a evenimentelor. Asta înseamnă că trebuie ca în urma pregătirii în sala de curs, să ajungi la nivelul potrivit pentru a urca pe scenă și să îți fi însușit un repertoriu.

46Am garanția că voi deveni foarte bun dacă urmez cursurile?+

Din păcate nimeni nu îți poate oferi această garanție. Numai dorința și perseverența ta în studiu va face diferența!

47Formați trupe cu elevii?+

Cursanții noștri au ocazia să fie propuși de către profesorul de canto/instrument pentru a face parte dintr-o trupă. Când se fac aceste propuneri trainerilor de grup, se ține cont de instrument, nivel de pregătire, repertoriu însușit, stil muzical preferat și disponibilitate.

48Ce oportunități oferă VOLTAJ Academy în industria muzicală (case de discuri, spoturi TV)?+

Toți cursanții noștri au ocazia să fie auziți/văzuți de persoane importante din industria muzicală în urma participării la evenimentele pe care le promovăm. Punem la dispoziția agențiilor de publicitate baza de date cu cursanți care își doresc să apară în spoturi și reclame. Oferim artiștilor noștri posibilitatea de a lucra într-un studio profesional, cu producători muzicali cu experiență pentru a înregistra primele single-uri. O echipă de producție video este disponibilă pentru realizarea de videoclipuri iar parteneriatele cu majoritatea caselor de discuri face ca lansarea și distribuția materialelor să fie cât mai rapide și eficiente.

08

Beneficii suplimentare

49Ce înseamnă „introducerea în baza de date Tam-Tam Studio"?+

Tam-Tam Studio este studio-ul audio unde se realizează toate producțiile trupei VOLTAJ, dar și producțiile publicitare audio. Prin accesul la agențiile de publicitate, cursanții noștri au ocazia să fie selectați pentru a participa în spoturi audio/TV.

50Cum funcționează discountul de 10% pentru studio de înregistrări?+

Pentru cursanții VOLTAJ Academy se oferă un discount de 10% din prețul de listă al studioului, indiferent de tipul de proiect: imprimare de voce pe un negativ, producție muzicală, imprimare de trupe.

51Ce workshop-uri organizați?+

La VOLTAJ Academy organizăm:

  • Workshop-ul de creație „Band Pro" care se adresează trupelor ce vor să învețe să compună prima piesă.
  • Workshop-ul pentru Secția Ritmică — adresat toboșarilor și bassiștilor.
  • Tabăra de creație „VOLTAJ Summer Camp" de la Toplița.
09

Suspendare & renunțare

54Pot face o pauză de la cursuri și să revin mai târziu?+

Sigur. Poți face oricând pauză și poți reveni oricând. Singura mențiune este că, odată întreruptă participarea la cursuri, nu putem garanta păstrarea zilei/slotului orar rezervate anterior.

55Ce se întâmplă dacă vreau să renunț definitiv la cursuri?+

Poți renunța la cursuri oricând. Atunci când consideri că nu mai ai nevoie de îndrumarea noastră, poți întrerupe colaborarea cu VOLTAJ Academy.

56Se transferă lecțiile nefolosite în luna următoare?+

Nu. Lecțiile neefectuate (anulate sau reprogramate) pot fi recuperate doar în perioada de valabilitate a abonamentului activ.

10

Întrebări practice

58Există parcare la sediile voastre?+

Sediile noastre nu beneficiază de parcare proprie. În jur sunt parcări amenajate de primăriile București și Cluj unde puteți găsi locuri de parcare.

59Sunt sălile dotate cu climatizare/încălzire?+

Studiul muzicii nu se poate realiza decât în condiții optime, motiv pentru care toate sediile noastre sunt dotate cu echipamente de încălzire/răcire a aerului pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută și potrivită activității.

60Pot asista părinții la lecții?+

Participarea părinților la lecții este interzisă. Relația dintre copil și profesor nu trebuie alterată în niciun fel, și orice intervenție a părintelui în spațiul de învățare este descurajată.

61Aveți sală de așteptare pentru părinți?+

Sigur. În toate sediile sunt amenajate spații atât la interior, cât și la exterior pentru ca părinții să poată aștepta micii artiști într-o atmosferă plăcută.

62Cum vă contactez pentru întrebări urgente?+

Numerele de telefon afișate în secțiunea „Contact" sunt disponibile atât pentru apeluri, cât și pentru SMS/WhatsApp în timpul programului de lucru al fiecărui sediu. București Central: Luni–Vineri 9:00–20:00, Sâmbătă 9:00–17:00. București Nord: Luni–Vineri 14:00–20:00, Sâmbătă 10:00–16:00. Cluj-Napoca: Luni–Vineri 11:00–20:00, sâmbăta închis.

11

Copii & părinți

63Cum știu dacă copilul meu are talent muzical?+

Orice modificare a atenției stârnită de muzică e dovada unei sensibilități la sunete. Capacitatea de a reproduce pasaje scurte, muzical sau doar ritmic denotă o înclinație spre muzică. Mai departe, abilitățile și aptitudinile muzicale se cresc și dezvoltă.

64Ce fac dacă copilul vrea să renunțe după câteva lecții?+

Vă încurajăm să investigați motivul pentru care vrea să renunțe. Dacă instrumentul nu e pe placul său, acesta se poate schimba. Dacă relația cu profesorul nu e una satisfăcătoare, se poate cere transferul la alt profesor. În funcție de talent și potențial și de planurile de viitor, se poate insista sau nu. Din experiențele anterioare, însă, am descoperit că vine un moment în care e nevoie de studiu și dedicare și mulți au tendința de a renunța, când mai e doar un pas până la performanță.

65Cât de des trebuie să exerseze copilul acasă?+

În funcție de nivelul de pregătire și vârstă, studiul acasă poate necesita de la o jumătate de oră, la câteva ore / zi de studiu concentrat.

66Ce fac dacă copilul se simte copleșit de prea multe activități?+

Trăim într-o perioadă în care e „la modă" să înscriem copiii la tot felul de activități, multe dintre ele fiind chiar contradictorii ca și solicitare fizică/mentală. Multe studii au demonstrat că burn out-ul nu este doar o boală a adulților. Mulți copii se confruntă cu această problemă și de multe ori simptomele sunt confundate cu lene, apatie, refuz nejustificat de a participa la activități. Noi considerăm că este necesar să ascultăm copiii, să îi înțelegem și să alegem echilibrat între dezvoltarea lor personală și sănătatea fizică și mentală.

Nu ai găsit răspunsul?

Scrie-ne sau sună-ne direct

Echipa VOLTAJ Academy răspunde în timpul programului de lucru al fiecărui sediu — București Central: Luni–Vineri 9:00–20:00, Sâmbătă 9:00–17:00; București Nord: Luni–Vineri 14:00–20:00, Sâmbătă 10:00–16:00; Cluj-Napoca: Luni–Vineri 11:00–20:00, sâmbăta închis.

Contactează-ne
Înscrie-te

Formular de înscriere la cursuri